Azi ningem noi...
Spune-mi, ce are de-a face cerul cu noi? Şi stelele? Tu nu le poţi spune să te lase în pace atunci cînd mă priveşti cu sufletul? Iar eu o să pot fi fericită. Ca niciodată fericită.
Chiar dacă orele reci se tot îngreunează, eu îţi simt mirosul. Îmi e dor. Îmi e frig. Îmi e frică. Îmi e greaţă. Îmi e a arunca lucruri pe jos. Îmi e a strînge perna şi a plînge. Şi a striga. Tu te rog să taci, şi să nu mă mai priveşti aşa.
Azi o să mă mulţumesc să văd cum plouă. O să mă mulţumesc să nu aud alt ceva decît asta, pentru că fiecare cuvînt pe care ai a mi-l spune, se zbate pînă străpunge adîncurile. Tu îmi ajungi sufletul fără să-mi prinzi mîna, îţi sunt de-ajuns doar ochii, pe care tu îi vezi în culori mediocre. Pe care tu îi simţi goi şi reci.
Noi avem a scoate la libertate visele. Acelea proaspete şi pline de viaţă, acelea pe care le privim împreună, acelea pe care tu cu mine avem a le trăi.
Defapt, ce avem noi de-a face cu visele? Să le dăm aripi. Să le dăm dragoste şi puţin loc. Şi aer, mult aer...
Azi ninge peste noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu