Am nevoie de prea mult timp dimineaţa ca să mă pot ridica din pat. Prea mult timp pentru a înţelege de ce aş face-o. Am nevoie de cafea şi de mâna ta care mi-ar atinge umărul. De strigătul tău în şoaptă care mi-ar aduce trezirea sufletului, care prinde culoare la fiecare sărut al tău.
Ştii, eu nu vreau să caut sensul vieţii, aşa cum ani de-a rândul îl caută marii filosofi. Sensul vieţii eşti tu şi dragostea mea nemărginită. Sau, daca vrei, dragostea e sensul vieţii. Atunci când ploia e departe, dar tu îi simţi mirosul. Atunci când norii sunt diformaţi, dar tu le atribui forme. Atunci când le oferi secăturilor de oameni ser, iar ei îl scurg şi pe-al tău. Pentru că viaţa asta nu ar costa nimic, fără tine alături. Pentru că oamenii seacă tot şi rămân goi, iar tu sorbi din mine. Şi eu din tine. Fără epuizare.
Şi pentru că lumea se sfarmă în două cu numai un singur ocean, eu rămân a fi malurile de pe ambele părţi.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
- Şi dacă mor? Imaginează-ţi că aş muri...!
- Aş lăsa tot şi aş veni acasa... şi aş muri şi eu...
