so cold.

Sfîrşit de noiembrie.
Am în suflet dezămăgire, dezordine, lacrimi murdare, nelămuriri, răceală, suferinţă.

Nu mi-aş fi imaginat vreodată să te poţi îndepărta atît de mult. Dar o faci.
Muzica care cîntă în boxe, te defineşte, îţi picteză chipul, îmi striveşte sufletul, mă răneşte...

Noapte. Stradă pustie. Vînt.
Nu m-aş fi gîndit vreodată că vîntul mă va face să-mi simt rănile sufletului, că vîntul mă va face vreodată să mă simt singură, neprotejată, să mă simt o ratată.
Nu m-aş fi gîndit vreodată că ploaia va fi aidoma mie.
Nu m-aş fi gîndit vreodată că cerul plin de stele, Doamne, şi e atît de frumos cerul ăsta "arhiplin" de stele, îmi va aduce aminte de nopţile cînd mă învăţai cîteva din constelaţiile cunoscute de tine.

Momente. Veşnicie.
Da. Sunt părţi din mine. Părţi care pot părea nimicuri, dar care sunt tot de fapt.

Şi de atîtea ori mi-am zis că, e ceva neobişnuit în felul în care mă strîngi la piept.
O faci cum numai tu ştii să o faci mai bine.
Si cînd te văd zîmbind, simt cum îmi tresare întreaga-mi existenţă.
Şi cînd mă priveşti, cînd îmi dai părul de pe frunte şi mă săruţi, îţi simt respiraţia, îţi simt căldura, te simt lîngă mine. Şi sunt fericită. Şi te iubesc.

Dependenţă.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
- Nu mă lăsa singură, te rog.
- De ce n-aş face-o?
- Pentru că mă iubeşti, pentru că te iubesc.

SILENCE

 Aprindeţi-mi întunericul ăsta. Scoateţi-mă de aici. Nu mai pot suporta. Labirintul ăsta nu are vreo ieşire, nu pot găsi lumina. Îmi e frică. Devin nebună... da asta era. Îmi pierd tot, chiar şi ultima speranţă că viaţa poate fi într-o zi aşa cum o aspiram eu. 

Eşti lîngă mine, dar te simt undeva departe. Te îndepărtezi, îmi laşi mîna încet, şi căldura ta se pierde, şi dispari. Golul mi-a umplut sufletul. Ţin ochii deschişi, dar nu sunt trează. Durerea îmi impietreşte sufletul. Hai, lăsaţi-mă în pace, nu am nevoie de susţinerea voastră.

Ce mă face frumoasă.

  

      Azi mă face frumoasă timpul de afară, şi sufletul, şi ochii,
şi dragostea pe care o port şi pe care mi-o poartă mie,
şi ceaţa de toamnă care face cerul mai aproape de pămînt,
şi norii  spumoşi de vară, şi zîmbetul lui atunci cînd îmi vorbeşte,
şi muzica pe care o ascult atunci cînd îmi e singur, şi nopţile cu lună plină,

şi mirosul de ceai verde în toiul iernii, şi picăturile de ploaie pe parbriz,
şi mirosul feţei lui după ce se rade, şi săruturile lui care îmi desfată simţurile,

şi toate acele lucruri care mă fac să devin mai sensibilă.

durere-n vene.

    Ştii, eşti altfel... vrei libertate, vrei să nu te mai sîcîi atîta la cap cu întrebările mele ...
    atîtea nopţi, atîtea nopţi perna a fost stropită cu lacrimi grele, ce curgeau din suflet 

    şi spălau rănile pricinuite în timp. Acum nu-ţi mai pasă. Şi îmi e frică, îmi e frică ca dragostea infinită pe care mi-ai promis-o se sfarmă, piere şi se descompune încet. Zi-mi tu, ce mă fac? De ce mă omori aşa?

    Nu te mai ţii de promisiuni aşa cum o faceai înainte. Ai devenit la fel ca ceilalţi...
    Şi vreau să devin o ipocrită, perversă, indiferentă. Să nu-mi mai pese de nimic. Dute naibii !

    O să mă schimb. Promit!