Dispar zile. Dispar fără să le prindem urma, fără să te mai pot lua de mînă, sau să îţi privesc ochii, fără să mai pot încolotoci mîinele mele în jurul tău.
Eu simt cum rămîn din mine numai ruinele sufletului. Cum mai am puţin şi înebunesc.
Cînd dragostea merge bine, adică aşa şi aşa, e destul de greu, dar cînd nu merge deloc e un infern. Şi e adevărat.
Ştii, e un sentiment atît de încurcat. Are un gust atît de neînţeles, atît de sinistru, atît de dezgustător că îmi dau lacrimile. Tu ştii cum se tratează asemenea boli. Tu iei mereu doza de medicamente înaintea mea. Tu adormi, iar eu rămîn să îndur de una singură încărcătura asta atît de grea, care mi-am făcut-o singură, cu mîinile astea doua, atît de stîngace. Şi dacă mă prăbuşesc pe drum iar tu nu-mi eşti alături? Mă laşi aşa să cad? Să strivesc amintirile noastre şi dragostea împreună cu ele?
Mi-a trebuit o noapte ca să înţeleg cît de mult iubesc iarna. Şi nu am avut nevoie de zăpadă, ci numai fulgii aceea mari care mă impuneau să-i încălzesc pe limbă. Ştii de ce? Da. Ştii. Zîmbeşti şi tu cu gîndul la asta? Eu da.
Nu am febră. Doar arde tot corpul. De lipsa de tine. Hai să le arătăm la toţi că nu au avut dreptate cînd ziceau că o să treacă într-o zi. Că noi suntem mai puternici decît vorbele lor goale. Că putem fi mai buni.
Şi pentru a mia oară, eu te iubesc.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
- Ce ai? De ce ai faţa asta?
- N-am nimic...(şi nu vă mai prefaceţi că vă pasă) ..
