Cât mai departe. Cât mai de tot.

duminică, 29 decembrie 2013

cu gust de căpşuni şi fericire^^



   Niciodată nu i-am ascultat pe cei care zic că animalele nu au raţiune şi simţire. Eu trăiesc cu desenul cela animat în care jucăriile se mişcă cînd nu le vedem noi. Şi nu vreau să cred altfel. Nu vreau pentru că îmi e frică. Ce costă viaţa noastră dacă lăsăm sufletul să ne îmbătrînească?

Îmi place să mă alint, să fac feţe hazlii şi tu să rîzi, să mănînc harbuz ca un copil şi să las să curgă zeama peste tot fără să-mi pese, să mănînc îngheţată de-aceea în păhăruţ cu gust de ciocolată şi să-mi aduc aminte de cel mai bun prieten din copilărie, să ies aiurea în poze şi să rîd singură de mine, să împodobesc bradul de Crăciun şi să cînt cîntecul cela vechi pe care mama îl cînta întotdeauna iarna, să cînt în "engleza" pe care o alcătuiesc singură, să deschid mai repede cutia de Bastonaşe Cristinuţa pentru a vedea ce surpriză e în interior, să confecţionez avioane din hîrtie şi să le las să zboare prin casă, îmi place şi acum la fel de mult ca înainte atunci cînd frate`meu vine acasă şi-mi aduce ceva dulce, să mă tîrîi toata ziua din urma mamei zicîndu-i pocormi rebionca, să nu-mi fie teamă să mă creadă cineva nebună, să dansez fără să mă intereseze cît de rău o fac atîta timp cît eu mă simt bine.

Ce costă viaţa noastră dacă trăim după nişte principii ca nişte maşinării? Ce costă viaţa noastră dacă facem în fiecare zi aceleaşi lucruri pînă la capătul vieţii fără a schimba ceva? Ce costă viaţa noastră dacă trăim pentru a nu intra în gura lumii făcînd ceea ce le place lor? Corect. Nimic. Nimic atîta timp cît trăim pentru alţii.

şi dacă viaţa nu-ţi zîmbeşte - GÎDIL-O!

xo.