stop words - play music ▲

zut alors !

"Neînţelegerea dintre oameni provine poate din faptul că unii trăiesc mai mult în trecut, iar alţii în prezent"

    Tu ştii cît de mult îmi place atunci cînd îmi ei mîna mea într-a ta şi o duci la buze. Tu ştii cît de mult îmi place cînd mă strîngi lîngă tine, cînd mă faci să tac cu un sărut, cînd rizi de mine atunci cînd sunt enervată şi îmi ei capul între mîni şi îmi săruţi fruntea, cînd îmi ştergi lacrimile şi îmi spui că mă iubeşti, cînd îmi zîmbeşti numai mie. Cînd ştiu că-ţi pasă.  

Eu sunt o călătoare în timp. Eu călătoresc prin mizeria sufletelor vechi şi odioase. Prin făptura ta neagră din lumina stelelor. Prin galeriile seci a timpului nostru. Sau poate că nu sunt seci. Nu mai ştiu.

Cînd deschid ochii, parfumul tău îmi inundă camera, iar firicelele de praf zburătăcesc în aer, prin lumina liliachie a somnului tău. Tu îţi duci braţele în jurul taliei mele şi mă strîngi aproape de tine. Mă simt atît de mică şi de firavă. Şi de iubită. Şi de fericită. Şi de... Nu mai ştiu.

Eu îmi dau seama că nu te cunosc. Că mestec buruienile în cana cu ceai fără să-mi dau seama că o fac de prea mult timp. Că tu eşti altul şi nici măcar nu ştiu de ce. Că mă simt aşa cum mă simt, şi nu mai ştiu ce vreau. Nu mai ştiu, pur şi simplu.

Şi trăiesc iar momentele acelea afurisite, în care nu-mi pasă de nimic. Nici de halul în care arăt. Nici ce faci. Nici dacă mă mai iubeşti. Nici dacă am uitat ce am de făcut.

Vreau să fie noaptea. Vreau să merg la cald într-o maşină un drum lung şi să privesc pe geam. Să ne cînte BANKS sau TheScript, iar în parte stîngă să stai tu, atît de puternic, atît de tensionat şi atît de relaxat în acelaşi timp. Eu o să privesc pe furiş cum îţi încreţeşti fruntea, cum strîmbi din nas şi cum îţi muşti buza de jos. Şi o să mă gîndesc la cît de norocoasă sunt că te am. La cît de norocoasă sunt că ai lăsat tot şi eşti aici, acum cînd am nevoie cel mai mult.

Numai că tu n-ai face asta niciodată. Pentru că eşti mult prea absorbit de lumea ta...

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
- Tu ce vrei să fac? Să las tot ce am şi să stau numai cu tine?!
- (Daaa, asta vreaau ! şi da... sunt meschină...da' n-am ce face)
  Vreau doar să fii ca înainte. Doar să fie ca înainte...

mediocru

Iernii ăsteia nu-i trebuia decît încă o zi de primăvară. Încă o zi de primăvară şi cîţiva pescăruşi aşternuţi pe ţesătura în carouri a cerului.

Criogenie şi inundaţii în glandele-mi oculare. Şi ceaiul meu din buruieni fără zahăr îmi dă uitatul gust amar cu fiecare înghiţitură. Şi nu cred că are vreo importanţă cît de bolnavă arăt, ci cît de bolnavă sunt de fapt.

Cu fiecare clipă trecută în gol simt cum mă apropii cu încă un pas de prăpastie. Şi nu vreau să mă prăbuşesc. Tu nu trebuie să îngădui asta. Noi nu trebuie să îngăduim asta.

Mă plimb cu ochii în tavan. Mă plimb şi mi te imaginez. Ştii, chipul tău se şterge cînd nu te văd. Mi te imaginez şi-mi muşc buza inferioară. Ochii tăi seamănă cu două găuri negre, care ameninţă să înghită răsuflu-mi. Astfel de ochi ar trebui să fie interzişi. Sau ar trebui o lege, care te-ar impune să nu ai voie să umbli pe stradă decît cu ochelari de soare.

Eşti patetic şi bizar. De ce te iubesc? N-o s-o afli niciodată.

Ce plictisitoare şi sinistră ar fi viaţa mea fără tine.
Ştii de ce mi-e frică?
Că n-o să am cu cine să mă cert şi pe cine să scot din fire. Şi o să nebunesc.

Şi o să înebunesc dacă n-o să respirăm acelaşi aer, şi dacă nu ne va acoperi acelaşi cer, şi dacă vom trăi în anotimpuri diferite, şi dacă păsările străine mie vor fi apropiate ţie, şi dacă eu o să mă trezesc, iar tu abia o să te culci, şi dacă lumea virtuală mi te va fura.
Şi dacă n-o să te mai pot ţinea de mînă sau alerga prin ploaia din vara aceea.

De ce te iubesc? Deatîta !

pentru că te iubesc.

glasul tău răsună a indiferenţă. ţi-i şi sufletul plin de această apariţie?
eu simt cum presiunea asta mă lasă fără respiraţie, eu simt cum nu pot să-mi dezlipesc mintea de tine ori cît aş vrea. de ce în camera mea nu-i lumină? de ce e aşa întuneric? de ce eu nu dorm la ora asta?

pentru că nu pot să simt mirosul nopţii cînd nu eşti cu mine, pentru că am atîta nevoie de îmbrăţişarea ta, pentru că îmi tremură carnea pe mine la gîndul că tu dispari în universul tău, pentru că am nevoie de căldura ta, pentru că ţie niciodată nu ţi-e frig, pentru că atunci cînd rîzi mă scoţi din crizele mele de nebunie, pentru că atunci cînd te superi eşti ca un copil, pentru că am atîtea să-ţi spun şi tu nu mă laşi s-o fac, pentru că nu pot să mai scriu nimic cînd mi-i gîndul la tine, pentru că te vreau alături.

pentru că fără tine mă pierd pe mine.

parce que je t'aime.

Monday morning

Nu aveam putere să alerg. Cădeam pe jos şi nu reuşeam să mă ridic. Simţeam cum frica se ridică şi îmi străfulgeră ţesuturile. Am tresărit. Era un afurisit de vis care mă tot bîntuie şi mă tot face să mă pierd şi să plîng.

Cojile de portocală de pe masa mea nu-mi spun ce simt. Şi de-ar putea-o face nu mi-ar spune-o niciodată. Ele nu-şi trădează secretele, ele sunt mîndre şi nu-mi vor vorbi pentru că e mult mai simplu aşa. Dar...le simt mirosul. Mirosul ăsta care nu va dispărea în negura dimineţii. Şi chiar dacă ar dispărea voi lipi cu el rănile sufletului ca să fiu sigură că nu se duce nicăieri. Pentru că sunt egoistă. Pentru că îmi place să mă chinui şi să mă duc de nas. Şi nu pot să curăţ o portocală fără să nu-mi umplu ochii cu globule citrice de suc, pentru că sunt inabilă. Îmi dau lacrimile. Simt durere ca mai apoi să pot savura fructul deplin.

De ce devin mai suferindă cînd se lasă noapte? Ştiu...  Noaptea soarele luminează cealaltă parte a Pămîntului şi pe mine mă lasă singură în întuneric. Fără să-i pese, fără să-mi aprindă măcar luminiţile de pe bradul meu de Crăciun. Fără să se asigure că sunt bine.

Eu sunt una din fericitele care nu au sărbători. Şi nu am pentru că tu le ştergi farmecul. Şi încep a le urî fără explicaţii. Aşa cum urăsc sîmbetele şi duminicile de altfel. Pentru că nu te am alături. Sau chiar dacă te am ap` tot nu te am. Tu ştii de ce. Eu ştiu că tu ştii de ce...

P.S. eu oricum o să te iubesc.
eu ştiu că tu ştii de ce !

cu gust de căpşuni şi fericire^^

   Niciodată nu i-am ascultat pe cei care zic că animalele nu au raţiune şi simţire. Eu trăiesc cu desenul cela animat în care jucăriile se mişcă cînd nu le vedem noi. Şi nu vreau să cred altfel. Nu vreau pentru că îmi e frică. Ce costă viaţa noastră dacă lăsăm sufletul să ne îmbătrînească?

Îmi place să mă alint, să fac feţe hazlii şi tu să rîzi, să mănînc harbuz ca un copil şi să las să curgă zeama peste tot fără să-mi pese, să mănînc îngheţată de-aceea în păhăruţ cu gust de ciocolată şi să-mi aduc aminte de cel mai bun prieten din copilărie, să ies aiurea în poze şi să rîd singură de mine, să împodobesc bradul de Crăciun şi să cînt cîntecul cela vechi pe care mama îl cînta întotdeauna iarna, să cînt în "engleza" pe care o alcătuiesc singură, să deschid mai repede cutia de Bastonaşe Cristinuţa pentru a vedea ce surpriză e în interior, să confecţionez avioane din hîrtie şi să le las să zboare prin casă, îmi place şi acum la fel de mult ca înainte atunci cînd frate`meu vine acasă şi-mi aduce ceva dulce, să mă tîrîi toata ziua din urma mamei zicîndu-i pocormi rebionca, să nu-mi fie teamă să mă creadă cineva nebună, să dansez fără să mă intereseze cît de rău o fac atîta timp cît eu mă simt bine.

Ce costă viaţa noastră dacă trăim după nişte principii ca nişte maşinării? Ce costă viaţa noastră dacă facem în fiecare zi aceleaşi lucruri pînă la capătul vieţii fără a schimba ceva? Ce costă viaţa noastră dacă trăim pentru a nu intra în gura lumii făcînd ceea ce le place lor? Corect. Nimic. Nimic atîta timp cît trăim pentru alţii.

şi dacă viaţa nu-ţi zîmbeşte - GÎDIL-O!

xo.

fluturi.

   Atunci cînd respir şi simt cum inima mă înăbuşă. Şi nu e din cauza bolilor cardiace. E din cauza durerii fictive. Nu mă pot mişca. Simt cum pămîntul devine rece si se dezlipeşte de picioarele-mi amorţite. Ţin în mîini cana aburindă de ceai verde, dar devine uscată, pentru că am sufletul prea îngheţat. E prea rece afară, e prea gol în mine.

Nu vrei să înţelegi ce simt. Nimeni nu vrea. La naiba, la naaaaiba. M-am săturat să tot plîng. Eu sunt puternică. Trebuie să fiu. Şi-mi tot spun asta ştergîndu-mi lacrimile cu capătul mînecii.

Nu te-am căutat niciodată. Inima te-a găsit fără să-mi ceară permisiunea.
Şi ştii ce mă enervează? Tu nu ştii ce vrei. Tu mă cunoşti cum nici eu nu mă cunosc.
Mă întreb dacă nu cumva ceea ce e între noi e doar deprindere. Apoi tac, tac cu ochii inundaţi în lacrimi şi cu corpul aruncat undeva în colţul patului. Îmi e frică să nu conştientizezi asta şi să dispari. Ţin genunchii lipiţi de barbă, am părul ciufulit şi perna udă şi fierbinte.

Şi cît aş vrea să strig, să strig şi să nu mă audă nimeni, pentru că m-am obişnuit cu singurătatea. Ştiu că nu ar trebui să aştept ceva de la tine. Tu nu trebuie să spui da atunci cînd defapt e nu. Eu îţi cer dragoste, nu servicii. Eu nu te pot face fericit, fericirea vine din interiorul tău atunci cînd eşti lîngă mine, fericirea vine din tine.

Nu-mi mai e frig. Simt cum pur şi simplu greutatea asta lunecă prin capilare, şi dispare, şi mă schimb. Într-o zi. Eu uit de suferinţele mele, care plutesc deasupra mea atunci cînd tu îmi vorbeşti. Ştiu că poţi s-o faci, ştiu că poţi ironiza, ştiu că poţi. Azi dau voie durerilor mele să mă transforme în ceea ce nu sunt defapt.

Nu ştiu ce să fac, şi asta este cea mai dureroasă suferinţă.

te iubeşti prea mult.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
- Bună!
- Bună.
- Ce faci?
- Nimic.
- Cum aşa?
- Citesc.
- Mh, eu de abia m-am trezit.
- Mmmm.....
- ....
- ....
- .... bine, am vrut doar să-ţi aud vocea.
- Mh.

Cînd în viața noastră se întîmplă ceva rău, principala noastră grijă nu este ameliorarea situației, ci frica maniacală de a fi descoperiți. Cînd în viața noastră se întîmplă ceva rău, noi pretindem că totul e bine și - See more at: http://canweshampoo.blogspot.com/#sthash.ctW7j2I3.dpuf

skin

Nu, nu sunt îngheţată, îmi e frig. Am nasul rece şi buzele crăpate. Am în suflet sentimentul zilelor care nu înseamnă decît că sunt obosită de tărăboi şi gălăgie. 

Atît de mult iubesc liniştea. Liniştea care se aude dincolo de muzica pe care o ascult.

Iubesc întunericul şi lumînările mari de culoarea ceţii. Iubesc ceaţa groasă, pentru că prin ea nu se văd oamenii, pentru că îmi dă senzaţia deşertului de nori.

Tu întotdeauna fugi undeva. Eu sunt paralizată la gîndul că am atîta nevoie de tine. Eşti irascibil, însă nici asta nu mă face să te iubesc mai puţin, chiar dacă uneori am atît de mult nevoie de asta.

Tu o să-mi spui că toate`s la fel fără să-ţi dai seama cît mă sfîşii pe-dinăutru. Cade rugina. Sufletul meu se oxidează din cauza picăturilor sărate şi fierbinţi.

Mai ţii minte cum ne-am cunoscut? Eu da.

Era noapte şi era frig, şi eram în mulţime. Rîdeai mult, erai ca un copil bizar. Eu te priveam nedumerită. Îmi auzeam propria inimă cum pulsează tremurul din mine. Aveai ochii unui pui inofensiv şi îmi zimbeai afectuos. Ce era în capul tău atunci? Eu aveam în suflet mirosul fumului rece ce ardea în neanţ şi noaptea care mă blocase acolo. Eu priveam stelele, tu mă priveai pe mine. Te-ai apropiat şi mi-ai vorbit. Eu nu te băgam în seamă. Vorbele-mi erau deşarte. Mă îndrăgostisem fără să ştiu de ce. Pur şi simplu mi se făcea pielea de găină cînd te revedeam şi să nu mai vorbim de "balaurii" din stomac.

Nuştiu de ce îmi place mereu să povestec istoria noastră. Poate că te vreau ca înainte, poate că nu vreau să rămînă în umbră sau poate ca să-ţi aminteşti de fiorii pe care îi aveai cînd erai lîngă mine.

Sunt rea, uneori vulgară, nebună, prea nebună, fericită, nervoasă, supărată, iritantă şi din nou rea. Un lucru este cert : dragostea mea nu se schimbă în nici un fel.

Şi mă enervez şi plîng pentru că.... ştiu că oricum nu-ţi pasă. Ai să citeşti aceste rînduri şi iar o să rîzi şi o să mă întrebi despre cine am scris, şi iar o să vezi numai în puf ceea ce-ţi convine să vezi.
Nu sunt perfectă, poate că de multe ori nu sunt aşa cum vreai tu să fiu, dar să ştii că o să doară. Eu ştiu asta. Tu niciodată nu conştientizezi ceea ce pe mine mă stinge. Sau poate că îţi e mai convenabil să îţi amorţească gîndul la asta.

Sentimentul că lumea ia sfîrşit.
Te iubesc.

neaţă, mai apoi s

neaţă, mai apoi s

je suis malade...

Şi nu vreau să văd pe nimeni. Nu vreau să raspund la telefon sau la întrebări. Nu vreau să dau mesaje lipsite de sens persoanelor care nu mă interesează. Nu vreau să ies afară să mă plimb. Nu vreau să ningă. Nu vreau să mă agaseze cineva cu tot felul de sfaturi.

Vreau să ascult muzica care îmi face ziua mai proastă decît este şi să mă bag la cald sub plapumă. Vreau să ramîn singură cu mine, aşa cum sunt de cele mai multe ori.

Aer lipsit de supleţe.
M-am pierdut. Nu ştiu cum aş putea schimba cerul ăsta sur pe unul mai bun. Nuştiu măcar nici de ce aş face-o.
Şi nodul ăsta din gît, care la naiba, nu am cum să scap de el, mă doboară.
Plîng. Îmi şterg lacrimile şi-mi zic că de azi va fi altfel.
Nu, nu. Voi rămîne în continuare a fi o naivă. Sau poate că nu mă cunosc îndeajuns.

De fiecare dată încerc să înţeleg cine-s eu. Cine sunt? Cine?
O singuratică? o nebună? o visătoare? o naivă? Totul va fi bine de la sine.
Sunt dezămăgită în tot ce defineşte cuvîntul EU. Şi sunt singură, singură...

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
- De ce te comporţi aşa.... indiferent?
- Hai să nu vorbim despre asta, nu vreau să ne certăm iar.
- O faci din nou...
 

atât de mult.

 

În sufletul meu se prelinge miros proaspăt de vanilie şi lapte. Şi nu, nu visez, eşti chiar aici, alături. Îţi aud bătăile inimii pîn` în glasul pămîntului şi văd cum nu-ţi mai tremură pleoapele cînd ai ochii închişi.

Tu ştii că zîmbeşti prin somn? Ai zîmbetul unui copil mic, care se bucură de fiecare atingere. Şi buzele sunt mai pronunţate. Stai ghemuit, cu braţele sub cap şi perna pe faţă şi visezi ninsoarea iernii. Şi ştii, chiar a început să ningă, cu flori mari şi boabe groase. Plapuma se cutează sub corpu-ţi proeminent. 
Eu nu vreau să te trezesc. Eu vreau să te privesc aşa încă doua ore. Eu vreau ca încă doua ore să dai aerului meu miros puhav de iasomie.

Îţi bag mîinile reci pe sub puloverul tău vişiniu din lînă şi te sărut apoi pe buzele moi şi neîncordate. Tu mîrîi ceva ciudat. Zîmbesc. Deschizi ochii pe jumătate şi mă priveşti nelămurit printre genele tremurînde din cauza luminii. Eu nu te mai las să-i închizi şi văd cum priveşti spre mine cu aer înfrînt. Îţi încolătăceşti apoi braţele tale calde cu putere în jurul meu înăbuşindu-mă şi mă tragi spre tine. Mă săruţi.

Eşti lipsit de energie, dar emani atît de multă dragoste şi afecţiune.

Imagini de iarna. Eşti cel mai frumos cadou de Crăciun. 

xo.

so cold.

Sfîrşit de noiembrie.
Am în suflet dezămăgire, dezordine, lacrimi murdare, nelămuriri, răceală, suferinţă.

Nu mi-aş fi imaginat vreodată să te poţi îndepărta atît de mult. Dar o faci.
Muzica care cîntă în boxe, te defineşte, îţi picteză chipul, îmi striveşte sufletul, mă răneşte...

Noapte. Stradă pustie. Vînt.
Nu m-aş fi gîndit vreodată că vîntul mă va face să-mi simt rănile sufletului, că vîntul mă va face vreodată să mă simt singură, neprotejată, să mă simt o ratată.
Nu m-aş fi gîndit vreodată că ploaia va fi aidoma mie.
Nu m-aş fi gîndit vreodată că cerul plin de stele, Doamne, şi e atît de frumos cerul ăsta "arhiplin" de stele, îmi va aduce aminte de nopţile cînd mă învăţai cîteva din constelaţiile cunoscute de tine.

Momente. Veşnicie.
Da. Sunt părţi din mine. Părţi care pot părea nimicuri, dar care sunt tot de fapt.

Şi de atîtea ori mi-am zis că, e ceva neobişnuit în felul în care mă strîngi la piept.
O faci cum numai tu ştii să o faci mai bine.
Si cînd te văd zîmbind, simt cum îmi tresare întreaga-mi existenţă.
Şi cînd mă priveşti, cînd îmi dai părul de pe frunte şi mă săruţi, îţi simt respiraţia, îţi simt căldura, te simt lîngă mine. Şi sunt fericită. Şi te iubesc.

Dependenţă.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
- Nu mă lăsa singură, te rog.
- De ce n-aş face-o?
- Pentru că mă iubeşti, pentru că te iubesc.

SILENCE

 Aprindeţi-mi întunericul ăsta. Scoateţi-mă de aici. Nu mai pot suporta. Labirintul ăsta nu are vreo ieşire, nu pot găsi lumina. Îmi e frică. Devin nebună... da asta era. Îmi pierd tot, chiar şi ultima speranţă că viaţa poate fi într-o zi aşa cum o aspiram eu. 

Eşti lîngă mine, dar te simt undeva departe. Te îndepărtezi, îmi laşi mîna încet, şi căldura ta se pierde, şi dispari. Golul mi-a umplut sufletul. Ţin ochii deschişi, dar nu sunt trează. Durerea îmi impietreşte sufletul. Hai, lăsaţi-mă în pace, nu am nevoie de susţinerea voastră.

Ce mă face frumoasă.

  

      Azi mă face frumoasă timpul de afară, şi sufletul, şi ochii,
şi dragostea pe care o port şi pe care mi-o poartă mie,
şi ceaţa de toamnă care face cerul mai aproape de pămînt,
şi norii  spumoşi de vară, şi zîmbetul lui atunci cînd îmi vorbeşte,
şi muzica pe care o ascult atunci cînd îmi e singur, şi nopţile cu lună plină,

şi mirosul de ceai verde în toiul iernii, şi picăturile de ploaie pe parbriz,
şi mirosul feţei lui după ce se rade, şi săruturile lui care îmi desfată simţurile,

şi toate acele lucruri care mă fac să devin mai sensibilă.

durere-n vene.

    Ştii, eşti altfel... vrei libertate, vrei să nu te mai sîcîi atîta la cap cu întrebările mele ...
    atîtea nopţi, atîtea nopţi perna a fost stropită cu lacrimi grele, ce curgeau din suflet 

    şi spălau rănile pricinuite în timp. Acum nu-ţi mai pasă. Şi îmi e frică, îmi e frică ca dragostea infinită pe care mi-ai promis-o se sfarmă, piere şi se descompune încet. Zi-mi tu, ce mă fac? De ce mă omori aşa?

    Nu te mai ţii de promisiuni aşa cum o faceai înainte. Ai devenit la fel ca ceilalţi...
    Şi vreau să devin o ipocrită, perversă, indiferentă. Să nu-mi mai pese de nimic. Dute naibii !

    O să mă schimb. Promit!